Gradinita “Gargarita” are ca principal obiectiv sprijinirea parinitilor in demersul de a oferi copiilor un nivel de educatie si pregatire competitive. Astfel, noi stim ca fiecare copil este unic si trebuie tratat ca atare din toate punctele de vedere. Colectivul nostru este tanar si entuziast, format din cadre didactice si medicale specializate (educatoare, psiholog, logoped, medic pediatru) si care au experienta necesara pentru a oferi fiecarui copil in parte atentia si sprijinul necesar pentru dezvoltarea personalitatii.
Noi stim ca jocul este cel mai eficient mijloc a capta atentia unui copil, de a-l motiva si de a-l ajuta sa descopere lumea. Astfel, vedem lumea prin ochii copilului Dumneavoastra si impreuna cu el exploram:
• Lumea fascinanta a cuvintelor – prin activitatile de educare a limbajului si de invatare a limbilor straine • Lumea complexa a cifrelor – prin activitatile matematice • Lumea culorilor si a gusturilor – prin activitatile de cunoastere a mediului inconjurator • Lumea bunelor maniere – prin activitatile de educatie pentru societate • Lumea sunetelor si a culorilor – prin activitatile muzicale si atristico-plastice • Lumea sportului si a miscarii – prin activitatile in aer liber, vizite la muzee, gradina zoologica
Obiectivul nostru:
Sa contribuim la evolutia echilibrata si sanatoasa a personalitatii copilului Dumneavoastra, prin:
* Educarea acestuia in functie de particularitatile de varsta si de nevoile personale. * Dezvoltarea sub aspect psihic, motor, afectiv, social si spiritual. * Pregatirea pentru integrarea cu succes in viata scolara dar si in societate * Dezvoltarea si stimularea acestuia prin modalitati care sa asigure bazele unei personalitati autonome si creatoare.
Varsta minima/Grupe:
Sunt structurate pe nivele de varsta : Grupa « baby » - 1,6 ani – 2,6 ani (numar de copii in grupa 8 – 10) Grupa « mica » - 2,6 ani – 3,6 ani (numar de copii in grupa 8 – 10) Grupa « mijlocie » - 3,6 ani – 5 ani (numar de copii in grupa 8 – 10) Grupa « mare » - 5 – 7 ani (numar de copii in grupa 8 - 10)
Spatiu si dotari:
Gradinita functioneaza intr-o vila spatioasa de 250 mp, dispusa pe parter si 2 etaje, fiecare cu grup sanitar propriu si 2 spatii de joaca amenajate pe nivele de varsta. • sali de clasa spatioase si luminoase • sala de mese • terasa amenajata in aer liber, cu gazon artificial, leagan , tobogan si jucarii de exterior • cabinet medical cu asistent medical si medic pediatru • cabinetul de consiliere scolara si psihologica
Masa:
Gradinita dispune de bucatarie proprie modern echipata si utilata avizata sanitar. Meniul zilnic este preparat exclusiv din ingrediente adecvate varstei fiind conceput si supravegheat de un medic nutritionist.
Program:
Program scurt: 7 – 12 Program mediu: 7 – 13 Program prelungit: 7 – 19 Program extra: 7 – 20 Program after school: 11 - 19
Deschis vara si in vacante: DA
Activitati obligatorii si optionale:
Conform programei
Transport: Nu asiguram decat pentru programul de after school
Tarife:
Program scurt: 7 – 12 (mic dejun, gustare de fructe) – 600 lei Program mediu: 7 – 13 (mic dejun, gustare de fructe, masa de pranz) – 700 lei Program prelungit : 7 – 19 (mic dejun, gustare de fructe, masa de pranz, gustare) – 950 lei Program extra: 7 – 20 (include mic dejun, gustare de fructe, masa de pranz, gustare si supliment la ora 18,30) – 1050 lei Program After School: 520 RON + taxa de preluare de la scoala in functie de distanta